luni, 12 martie 2012

ORIENT EXPRESS

           În anii 1938-1939, anii de vârf ai economiei clasice burgheze, ORIENT EXPRESS-ul oprea la Breaza! CUM?! Azi de-abia dacă opreşte personalul şi pe-atunci oprea expresul!? Da! Aşa era! La Sinaia exista şi încă mai există ,,Peleşul''-reşedinţa regelui şi acolo veneau capetele încoronate ale Europei iar mai jos, la moşia Breaza, la domeniile marilor familii boiereşti: Bibescu, Cantacuzino, Brâncoveanu veneau în vizită boierii Europei! În gară îi aşteptau trăsurile, alaiul boieresc (care cuprindea vrând-nevrând şi frumoasele vremurilor) se îmbarca şi ajungea pe platou, unde, de-o parte şi de-a alta a străzii principale, se aflau o mulţime de cârciumi. Colo un purcel la proţap, dincolo un viţel, mai încolo un berbec la frigare, butoaie de vin, ţuică şi bere din belşug. După o preumblare de jos în sus şi viceversa, după ce se puneau burţile la cale în acest periplu gastronomico-bahic, femeile puneau pungile boierilor la cheltuială: ,,pe jos şi-n prăvălii''! Blănuri (mantouri, căciuli, gulere), tot felul de încălţări, giuvaieruri şi chiar frumoasele împletituri brezene îşi aveau căutare, mai apoi mergeau la o gazdă iar seara erau invitaţi la palatul Cantacuzino (actualul paraginit hotel Parc) la dănţuit şi pus ţara la cale! A doua zi făceau plimbări pe înmiresmatele plaiuri feerice ale ţinutului brezean sau se plimbau cu barca pe lacul Bibescu (actuala ,,groapă''  proletară). Toată Breaza era fericită căci curgeau paralele: de la birjari (care aveau în spate ateliere de făcut trăsuri, de facut hamuri, potcovari, lucrători la grajduri şi păşuni); la  hangii, bucătari, ospătari, lăutari, crescători de vite, proprietari de livezi, negustori, proprietari de case de odihnă şi la o serie întreagă de lucrători cu spatele! Boierii împreună cu alaiul lor făceau mare vânzare şi Breaza era mulţumită! DAR ...au venit comuniştii, s-au dus boierii, s-a terminat cu pungile de bani, femeile şi-au găsit loc de muncă la uzină şi vremurile îmbelşugate şi vesele au ajuns de poveste! 
           Oare nu s-or putea întoarce acele vremuri!?


2 comentarii:

  1. Interesant! Nu stiam povestea asta! Mi-ar conveni un oras in care lumea se distreaza!

    RăspundețiȘtergere
  2. Oricat de pacifist as fi, schimbarea n-o sa vina niciodata pe net, ci fata in fata cu cei care nu fac nimic ; aici cel mult se poate crea o comunitate solida care sa iasa fizic in evidenta in momentul in care se ajunge la un numitor comun: o serie de dorinte clare. Pot spune un singur lucru acum: La ce drumuri sunt in Breaza ar trebui sa ne vindem masinile si sa mergem toti cu trasuri, mai elegant si mai putini bani in service.Si DA, trebuie facut ceva cu cladirile ce-au mai ramas din vechile mosii, pana nu ajung la nivelul solului. In alte parti nu se concepe lasarea lor in paragina. Traiasca spaga de la mic.ro, megaimage s.a. Ana, esential nu e numai ca lumea sa se distreze, ci sa-si si respecte traditiile si specificul zonei. Nu mi-as dori sa renoveze hotel Parc si sa-l faca club de noapte gen... Distractie e si acum dupa parerea mea...ca asa-i romanasu' totul pica in jur si el se distreaza. :))

    RăspundețiȘtergere