joi, 16 august 2012

Cum am pierdut 5.000 euro?

Toti visam sa avem o viata mai buna! Cum s-ar traduce asta? Ced ca prin deviza-urare asimilata de propria-mi persoana ,,sanatate, dragoste si bani''! Cel mai greu de realizat este ,,chestia'' de la coada .... banii! Cum ii facem?! Marea majoritate a romanilor dispun de un consistent patrimoniu imobiliar si brezenii nu se dezmint: poseda terenuri, case, apartamente ... dar, a caror valoare este cu cel putin 5.000 de euro sub nivelul anului 2008! Dar ... ce spun eu!? Unii inregistreaza pierderi de 20.0000; 30.000 si chiar mai mult! Bani pe care poate, intr-o viata, o familie de-abia ii strange! Ce s-a intamplat? Initial te duci cu gandul la o criza generala dar ceea ce iti este necesar, vital nu iti refuzi! .... AERUL de BREAZA!

 ,,Daca respiri in Breaza 60' viata ta se prelungeste cu 1' !!!


Cum ar fi, o astfel de reclama, in locul panourilor de pe DN1 (la intrarea dinspre Bucuresti) care iti comunica faptul ca in Breaza se vinde ciment Structo sau ca o anumita firma vinde polistiren? Ai intra intr-o astfel de localitate? Ai lua cu tine persoanele dragi tie (copii, parinti, bunici, etc) sa respire impreuna cu tine aerul de Breaza si toti sa aveti o viata mai lunga? Ai dori ca timpul petrecut de tine, aici, la Breaza sa fie mai lung si poate sa-ti cumperi o proprietate si ce daca o astfel de proprietate ar fi cu .... 5.000 de euro mai scumpa atata timp cat este vorba de sanatatea ta si a familiei tale? Indiscutabil ...DA! Si brezenii ar fi mai bogati, mai sanatosi si mai fericiti! Si s-ar bucura de dragostea pe care ar imparti-o tuturor!

















luni, 23 iulie 2012

Credem in Breaza?

Sunt perioade in viata cand intri fortat in ,,resetare''! Traiesc de ceva timp o astfel de stare si rezultatele sunt benefice! Uneori, in tumultul existentei, astfel de situatii pot fi salvatoare, macar pentru psihic! Cred in continuare in sansa noastra de a avea un oras viu, de a avea o existenta placuta in orasul cu cel mai ozonat aer din Romania! Zilele trecute am depus la Consiliul Local ideile-proiect din campania electorala! Ecourile, momentan, sunt favorabile! Sa vedem!

luni, 11 iunie 2012

NEMA DEMNITATE

O astfel de ..,,campanie'' electorala cred ca avea loc pe timpul legionarilor! Nu stiu daca cei care au obtinut voturi cu ,,stimulente'' pot fi mandri de aceste ,,succesuri''! Competitia corecta implica si fair play dar de unde nu-i ....

luni, 4 iunie 2012

EUROVISION BURANOVO

La editia din acest an a fost prezenta si o trupa din Rusia, aparent fara sanse! DAR, in final, bunicutele ,,Buranovskie Babuski'' au obtinut locul secund! La alegerile locale din Breaza s-a inscris si ,,Trupa de dansuri a lui Mihalache'' sau ,,Ansamblul Ciocarlia'' sau ,,Ansamblul Calusarii'' care, oricum i-am spune, reprezinta culoarea, entuziasmul, forta grupului ... si vor fi pe podium! SUCCES FETELOR!

sâmbătă, 19 mai 2012

PROIECTELE MELE

1.ORGANIZAREA unei ZONE COMERCIALE STRADALE SĂPTĂMÂNALE, pe str. REPUBLICII [intersecţia REPUBLICII – OCINEI (ELDIV) până la intersecţia REPUBLICII - VICTORIEI (COLŢ FARMACIE)];

2. CONSTRUIREA unui SENS GIRATORIU la intersecţia străzilor REPUBLICII,  OCINEI (ELDIV);

3. REÎNTREGIREA PARCULUI BRÂNCOVEANU şi SISTEMATIZAREA ACESTUIA (după modelul Parcului Cişmigiu);

4. AMENAJAREA pe ,,GROAPĂ,, a unui LAC de AGREMENT (bărci, hidrobiciclete, pescuit sportiv) şi a unei TERASE (alimentaţie publică, discotecă în aer liber);

5. ORGANIZAREA unei SERATE DANSANTE (BALUL BREZEI), LECŢII de AEROBIC şi de DANS, activitate ce se va desfăşura SĂPTĂMÂNAL (în weekend) în incinta Sălii de Sport  "VIRGIL DUDĂU"; 

6. AMENAJARE ZONĂ de AGREMENT, TURISM şi SPORT,  pe strada Armoniei, prin exploatarea unei suprafeţe de 10 hectare din terenul Liceului Militar Dimitrie Cantemir (amenajarea lacurilor în vederea pescuitului sportiv, zona de picnic, înfiinţarea unei mini grădini zoologice şi a unui columbodrom)

7. Înfiinţarea unui DEPARTAMENT JOCURI şi CONCURSURI.

joi, 10 mai 2012

BREAZA NOASTRĂ! Spargeţi tiparele!


        Cred că e bine să avem mândrie locală cu deschidere spre lume, şi că numai prin efort comun, idei expresive, imaginaţie, energie de a întruchipa proiecte noi se poate ieşi dintr-o zonă a cenuşiului, a conformismului, comodităţii, din neîncrederea în viitor. Din nefericire, există o solidaritate negativă a celor care se grăbesc să demoleze înainte de a încerca să construiască, să pună ceva în loc. Şi, sigur că e mai uşor să stai pe margine, să bagatelizezi nişte bune intenţii, să le cobori în ridicol, să le dizolvi în derizoriu. Pare mai interesant, mai "cool". Dar vechiul nostru nărav de a lua totul peste picior, de a face băşcălie de orice, oricine, la fiece pas, este unul care se întoarce împotriva noastră. E păgubos, contraproductiv. Ca şi obositul obicei de a face haz de necaz. Riscăm astfel să rămânem multă vreme de acum înainte spectatori la propriul destin. Or, nimic nu este dat pentru totdeauna. Realitatea o facem noi, oamenii. Iar aceasta se poate schimba şi îmbogăţi şi în măsura în care vedem mai departe, şi visăm cu ochii deschişi! Sunt şi visuri realizabile, iar visul este un motor al progresului, faţă de gândirea plată, strict realistă, sărăcitoare. Sau nihilistă, de-a dreptul. Sunt prea multe formule negative despre România şi oamenii ei, fantezia noastră adjectivală e mult mai bogată în rele decât în bune. În fond, fiecare ne construim mental România noastră, Breaza noastră, în cazul de faţă. De ce să nu depăşim clişeele, stereotipiile de gândire, obsesiv repetate de unii, corul lamentaţiilor cum că nu se poate, şi să încercăm să credem în posibilitatea schimbării. Închei cu vorba humuleşteanului, cum că: "N-ar fi rău să fie bine", să ne fie şi bine, într-un final.



duminică, 6 mai 2012

DRAGOSTE DE VIAŢĂ!

            Breaza este staţiune climaterică şi poate oferi condiţii de petrecere agreabilă a timpului liber. Petrecerea timpului liber împreună apropie oamenii, recuperarea micilor plăceri este o garanţie a reumanizării relaţiilor noastre, a revigorării vieţii comunitare. Putem să ne folosim energiile creative în acest scop. Trebuie un început, rezultatele cele mari vor veni şi ele, trebuie să avem răbdare. Oamenii trebuie să fie uniţi, să creadă în aceleaşi valori şi aceleaşi idei care le pot schimba viaţa. Să facem din Breaza un loc viu, atractiv, unde se întâmplă mereu ceva, să retrezim pofta de viaţă şi de viitor a locuitorilor acestui oraş. Breaza are potenţial cultural, valori de patrimoniu, locuri de agrement, Breaza este un loc unde te poţi bucura de tihnă, de un răgaz reconfortant. Există un spirit al acestor locuri pe care trebuie să-l redescoperim, să-l reinventăm, să ne reconectăm, rebranşăm la exigenţele timpurilor moderne. Să ieşim din obişnuinţe, din rutină, să ne reîmprospătăm felul în care vedem şi percepem lucrurile, să privim totul cu alţi ochi! Sunt locuri în Breaza care au semnificaţie istorică, un trecut important, au chiar un mister al lor care, într-o viziune nouă, modernă, pot deveni şi factor comercial, atrăgând vizitatori, turişti. Gândind în termeni pozitivi, avem nevoie de recuperare, iniţiativă, punere în valoare a potenţialului de care vorbim! BREAZA ARE VIITOR!

duminică, 29 aprilie 2012

ALEGERI LOCALE 2012 BREAZA PRAHOVA

         Am depus listele pentru alegerile locale. Voi candida pentru VICEPRIMAR cu o echipă formată din 21 de femei! DE CE FEMEI!? Deoarece proiectele noastre sunt legate de domenii în care femeile excelează (educaţie, cultură, sănătate, sport, turism, spaţii verzi, timp liber)! Pentru că femeile dau viaţă şi tot ele pot să o facă mai bună şi mai frumoasă, pentru noi toţi! Femeile dau tonul! E timpul pentru o altfel de muzică! Să redescoperim frumuseţea, gustul şi bucuria vieţii, împreună! Femeile sunt o forţă reală, blândă (soft power) dar hotărâtă să facă bine. Se implică, sunt responsabile, au conştiinţa lucrului bine făcut, dus până la capat. Şi au valori morale mai puternice decât bărbaţii, toate studiile sociologice şi psihologice au evidenţiat asta! Sunt mai cinstite şi mai responsabile, mai rezistente la tentaţii. Pot fi parteneri loiali, de încredere, şi au anduranţă, ţin la greu. Un mare poet sud-american îi spunea lui Marin Sorescu, la o întâlnire: ,,Femeile au ştiinţa vieţii. Faţă de ele, noi, bărbaţii, rămânem mereu nişte copii. Şi auzi, ele vor sa fie egale cu noi!''.

joi, 5 aprilie 2012

FEMEIA ÎN VIAŢA COMUNITĂŢII

           Diverse studii arată că femeile se implică mai mult în luarea deciziilor în viaţa familială şi mai puţin în viaţa comunităţii! La ţară (şi Breaza se află foarte aproape de mediul rural) 98% dintre femei stabilesc regulile în gospodărie iar dacă muncesc se îndreaptă spre domenii cum ar fi: învăţământ, sănătate, prestări servicii, mica industrie sau asistenţă socială. În schimb, femeile nu se implică în luarea deciziilor pe plan local. Spre exemplu, la Breaza din 17 consilieri doar trei sunt femei dintre care două actualmente gravide ce nu se vor mai implica în alegeri existând posibilitatea inexistenţei factorului decizional feminin! De ce!? Dezinformare, periferizarea rolului femeii, atitudine misogină, lipsa orizontului liderilor organizaţiilor locale de partid !!!???? Care ar fi soluţia?               Avem nevoie de femei în viaţa comunităţii sau nu?

miercuri, 21 martie 2012

Cum pot salva bunicii BREAZA!?

          Punctul de plecare l-au constituit rezultatele referendumului. Toată lumea ştia că Breaza are ~20.000 de locuitori ori rezultatele au spus altceva: 16.000! Cum s-a ajuns la această scădere de 25%? Simplu: printr-un spor natural negativ (naşteri mai puţine decât decesele). De ce? Pentru că segmentul care se ocupă de reproducere (20-40 de ani) neavând locuri de muncă în Breaza a migrat spre alte zone! Atâta timp cât Breaza nu va putea oferi populaţiei active surse de existenţă (salarii) nu vom putea ţine tinerii în Breaza. În acest ritm nu numai că oraşul îmbătrâneşte dar se şi depopulează! Cum nimeni nu poate gândi o localitate fără locuitori şi un buget fără contribuţii şi implicit contribuabili soluţia ar reprezenta-o ,,colonizarea'' Brezei! Adică să aduci oameni din afară care să asigure o viaţă economică şi o funcţionare normală a administraţiei publice locale. Dar, aceşti oameni nu trebuie să aibă nevoie de locuri de muncă deoarece tu, oraş nu poţi să le asiguri şi, atunci, îţi aminteşti că singurii care nu au nevoie de loc de muncă dar au venituri sunt ... pensionarii! Am ajuns la soluţia ,,colonizării în valuri''! Primul val l-ar constitui aceşti pensionari care ar avea motive pentru a alege Breaza:  prelungirea vieţii şi o bătrâneţe liniştită în oraşul cu cel mai curat aer din Europa (dupa Davos-Elveţia), localitatea recomandată de specialişti pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, pulmonare, neuropsihice, reumatismale... Un oraş plin de verdeaţă, o localitate idilică, fără existenţa unor indivizi certaţi cu legea (a se vedea statisticile fenomenului infractional), cu oameni maturi care vin din urmă cu idei novatoare dar normale şi nu singulare (construirea unei clinici private necesară monitorizării stării sănătăţii şi organizarea unui complex de activităţi menite să ridice gradul de socializare al locuitorilor). Un oraş cu o piaţă imobiliară atractivă (locuinţe de ~ 50.000 euro faţă de apartamentele din Bucureşti deţinute de aceste persoane care au valori de ~70.000 euro), cu o piaţă alimentară mai ieftină şi cu linişte, pace şi respect! Aceşti pensionari vor face fericiţi nişte proprietari de imobile (vânzătorii locuinţelor), vor deveni plătitori de taxe şi impozite locale şi vor deveni clienţi consumatori ai reţelei comerciale din Breaza! Cum în mare măsură pensionarii sunt şi bunici, următorul val al colonizării l-ar constitui nepoţii! Populaţia activă (vârsta a II-a, părinţii) cu domiciliul şi serviciul preponderente în capitală, trebuind să alerge după bani, nu vor avea timpul necesar creşterii copiilor (după concediul de maternitate aceştia având ~2-3 ani) şi ar trebui să angajeze o bonă. Dar bona trebuie plătită, bona nu se ocupa non-stop de copii şi bona poate să nu relaţioneze eficient cu micuţii! Ajung părinţii noştri la concluzia că, cea mai indicată bonă, cea mai dezinteresată bonă (şi care mai scoate ea, bani din buzunar), bona care pune şi suflet este ... bunica! Bunica de la Breaza, acolo unde sunt veveriţe, pisoi şi căţeluşi, unde este aer curat şi nu există tramvaie, trolee, praf şi stress! Ajung micuţii la Breaza şi se umplu grădiniţele şi şcolile generale (din discuţiile avute, părinţii sunt în mare măsură dispuşi să-şi lase copiii la Breaza până la intrarea la liceu) şi cresc vânzările firmelor din Breaza iar străzile sunt animate şi vesele! ,,Oraşul bunicilor şi al nepoţilor'', oraşul veseliei, oraşul în care îţi petreci copilăria şi oraşul care-ţi prelungeşte viaţa- Breaza!! Ce se întâmplă la sfârşit de săptămână!? Vine cel de-al treilea val: părinţii, cei care de-abia aşteaptă să-şi vadă copiii şi părinţii sau socrii (tot părinţi!)! Şi deja vorbim de turism, căci astfel reunite, familiile vor ieşi la plimbare şi oraşul va trebui să răspundă acestui aflux de consumatori! Pentru azi ajunge! Scenariul nu s-a terminat!!!!! PE CURAND!




















luni, 12 martie 2012

ORIENT EXPRESS

           În anii 1938-1939, anii de vârf ai economiei clasice burgheze, ORIENT EXPRESS-ul oprea la Breaza! CUM?! Azi de-abia dacă opreşte personalul şi pe-atunci oprea expresul!? Da! Aşa era! La Sinaia exista şi încă mai există ,,Peleşul''-reşedinţa regelui şi acolo veneau capetele încoronate ale Europei iar mai jos, la moşia Breaza, la domeniile marilor familii boiereşti: Bibescu, Cantacuzino, Brâncoveanu veneau în vizită boierii Europei! În gară îi aşteptau trăsurile, alaiul boieresc (care cuprindea vrând-nevrând şi frumoasele vremurilor) se îmbarca şi ajungea pe platou, unde, de-o parte şi de-a alta a străzii principale, se aflau o mulţime de cârciumi. Colo un purcel la proţap, dincolo un viţel, mai încolo un berbec la frigare, butoaie de vin, ţuică şi bere din belşug. După o preumblare de jos în sus şi viceversa, după ce se puneau burţile la cale în acest periplu gastronomico-bahic, femeile puneau pungile boierilor la cheltuială: ,,pe jos şi-n prăvălii''! Blănuri (mantouri, căciuli, gulere), tot felul de încălţări, giuvaieruri şi chiar frumoasele împletituri brezene îşi aveau căutare, mai apoi mergeau la o gazdă iar seara erau invitaţi la palatul Cantacuzino (actualul paraginit hotel Parc) la dănţuit şi pus ţara la cale! A doua zi făceau plimbări pe înmiresmatele plaiuri feerice ale ţinutului brezean sau se plimbau cu barca pe lacul Bibescu (actuala ,,groapă''  proletară). Toată Breaza era fericită căci curgeau paralele: de la birjari (care aveau în spate ateliere de făcut trăsuri, de facut hamuri, potcovari, lucrători la grajduri şi păşuni); la  hangii, bucătari, ospătari, lăutari, crescători de vite, proprietari de livezi, negustori, proprietari de case de odihnă şi la o serie întreagă de lucrători cu spatele! Boierii împreună cu alaiul lor făceau mare vânzare şi Breaza era mulţumită! DAR ...au venit comuniştii, s-au dus boierii, s-a terminat cu pungile de bani, femeile şi-au găsit loc de muncă la uzină şi vremurile îmbelşugate şi vesele au ajuns de poveste! 
           Oare nu s-or putea întoarce acele vremuri!?


Unde s-a rupt firul

Azi am finalizat programul "Breaza are viitor" şi m-am gândit şi la un slogan: "Breaza întinereşte".
Vreau să înod firul acolo unde s-a rupt. Pregătiţi-vă să vă spun povestea "Orient Express-ului".

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Viaţa noastră este precum un film

         Toată lumea iubeşte filmele! Dar oare ce trebuie pentru a face un film? Cred că ar fi vorba despre un scenariu (o poveste), un producător (investitorul), un regizor (dirijorul) şi actorii! Am constatat faptul că la Breaza nu prea rulează filme de succes deoarece stăm prost la capitolul ,,scenariu''! Dacă actori avem (populaţia), regizor avem (primarul- indiferent cum s-ar numi; vorbim de funcţie), producător avem (bugetul local- nu prea conteaza mărimea, poţi face un film şi cu un buget mai redus, mai ales că nu ai cheltuieli cu actorii!!!) ...scenariu (strategie, drum, viziune) ...NU AVEM! Şi uite aşa scoatem pe piaţă filmuleţe proaste! Vor veni alegerile, mulţi se întreabă cine candidează şi încep comentariile (ca să nu spun altfel ...) dar foarte puţini pun problema proiectelor (ce vrem să facem, unde ducem Breaza şi implicit în ce direcţie mergem noi?!). Am creat acest blog pentru a da posibilitatea tuturor celor interesaţi de viitorul oraşului să participe la realizarea unui SCENARIU! Haideţi la treabă!